Costurile unui magazin online pot fi învăluite într-o ceață foarte groasă pentru un antreprenor la început de drum. E normal, pentru că "depinde". În continuare vom aborda motivele pentru care depinde, iar la sfârșitul lecturii îți vei putea face o idee despre cât va trebui să investești într-un magazin online complet funcțional și legal care să se alinieze cu cerințele tale. Ține minte că acesta este un articol scurt, așa că nu vom intra foarte mult în detalii și nici nu vom fi foarte specifici.
Construirea website-ului. Aici e ce mai mare "depinde". Poți construi website-ul prin mai multe metode:
Site din cod - construit de un programator în HTML, CSS, JavaScript și PHP. Posibilități maxime de personalizare, muncă direct proporțională. Plaja de prețuri foarte largă: 500€ - 15.000€
Construire cu ajutorul unor instrumente avansate, ca Figma, Editor X, ș.a.m.d.. 300€ - 5000€
Construire cu ajutorul builderelor populare(Wordpress, Shopify, Wix, Squarespace, etc.). Aici avem opțiuni limitate de personalizare. Dar deseori rezultatul este unul foarte bun, iar prețurile sunt competitive: 100€ - 900€
Domeniul. Adresa magazinului se plătește anual sau pe mai mulți ani. Dacă adresa pe care ți dorești este deja deținută de altcineva sau conține cuvinte foarte căutate, prețul său poate sări prin tavan. În afara acestui caz, costă între 12€ și 17€ pe an.
Găzduirea. Și aici avem un "depinde" mare. Majoritatea antreprenorilor aleg să închirieze găzduirea site-ului. Unii, foarte puțini, aleg să-și găzduiască singuri site-ul/site-urile. Prețurile acestei variante nu au limită. Pentru închiriat găzduire, prețurile pot ajunge și la câteva mii de euro pe lună, dar când revenim cu picioarele pe pământ, ne așteptăm la între 2€ și 60€ pe lună.
Management website. Publicare produse, inventar, reduceri, schimbat imagini, management clienți și comenzi, etc.
Poți face singur managementul
Poți implementa api-uri care să managerieze stocul: 50€ - 700€ lunar
Poți contracta administrator pentru website: 100€ - 500€ lunar
Imagini produs și alte imagini pentru website. Dacă nu primești fotografii de la furnizor, fotografii și editorii cer între 30€ și 200€ per oră.
Servicii conexe, care te ajută în eforturile de marketing:
Newsletter inteligent: 20€ - 150€ lunar
Integrări ale serviciilor de facturare: 0€ - 100€ lunar
Software de monitorizare a prețurilor concurenței: 50€ - 1000€ lunar, după funcționalități
Ș.a.m.d.
Marketing și marketer. Ca să fii rentabil, bugetul de marketing trebuie să fie MINIM 1000€ lunar.
Politici. Politica cookie, politica de retur și toate cele trebuie să fie corecte și legale. 50€ - 200€
Vei avea nevoie de ajutor, imediat ce începi să faci vânzări. E nevoie de copywriter, poate ghostwriter, administrator website, marketer, administrator social media, designer grafic, editor foto-video.
Vei reuși să atribui mai multe roluri unui singur contractor. Poate îți vei atribui și ție. Ca antreprenor, e datoria ta să supervizezi tot.
Spor!
留言